Dar am si dreptate.
Dupa ce am cautat mult – bine, chiar nu am cautat deloc, dar detalii nu conteaza daca rezultat este unu reusit – weekend-ul trecut am gasit un restaurant, unde langa mancarea autohtone au si feluri mai neobisnuite: Bratwurst, Kaiserschmarrn, Knodel si Spatzle (de fapt Knödel si Spätzle dar nu au gasit litere pe calculator).
Chiar daca nu sunt din zona aia Spatzle asta mi a placut extraordinar de mult. De fapt foarte mult.
A ziua doua am invitat domnisoara mea exact acolo, pentru ca nu cunoasta mancarea asta.
Acelasi masa ca in ziua inainte, acelas ospatar simpatic, soare era la fel si probabil chiar si meniu. Am comandat: „La fel ca ieri.“ Ospatarul meu de incredere a ridicat mainile si a zis: „Imi cer scuze dar nu mai avem Spatzle deloc.“
Pe ochiul meu interior s-a creat o viziune groaznica (scena reprodusa):
Ce puteam facem? Domnisoara mea de inima a comandat Knödel (adica Knodel) si eu am mancat ceva carnicios cu cartofi.
Cand a mai venit ospatar le-am intrebat de Spätzle si el m-a explicat: Asearea la ora patru (dimineata) a venit un grup de 35 de oameni – nemti, cum am aflat-, si au mancat toate rezervele de Spätzle. In jurul orei 6 au devenit nervosi cand au aflat ca nu mai sunt Spätzle in casa. Probabil nu mai a fost nicio fidea svabeasca in intregul oras.
De ce fac nemtii exporturi de mancarea lor in lume si dupa aceea calatoresc in strainatate si mananc asta insisi?
Azi m-am linistit putin. Sunt fericit pentru ca am observat ca germani nu au mancat chiar toate alimentele nemteste.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen